Anunț Important

12:00, 12-09-2020 | Postat in: Liceu

Noi știm că vă este dor de colegi, profesori, de aceea vă așteptăm cu mult drag să repornim povestea aceea minunată din Copou despre oameni frumoși, tehnologii și idealuri marca LIIS.
LIIS este IT. ATITUDINE. PROFESIONALISM, dar în același timp LIIS este despre dedicație și dăruire a profesorilor și angajaților pentru elevi, dar și a elevilor față de profesori, colegi, comunitate.
La LIIS este important să primești ceea ce ți se dăruiește și să dai mai departe mai mult decât ți se oferă. 
 
Vă dorim mult succes în noul an școlar și vă așteptăm să repornim învățarea! 
 
CÂTEVA REPERE: 
1. La Liceul Teoretic de Informatică “Grigore Moisil” Iași, anul școlar 2020 – 2021 începe în scenariul galben (informații suplimentare pot fi accesate aici – Scenariu LIIS), ceea ce înseamnă prezența la școală a elevilor pe grupe, alternativ, la un interval de 2 săptămâni. Fiecare clasă este împărțită în două grupe, elevii din prima grupă vor veni la școală și vor participa fizic la ore, cei din cea de a doua grupă vor participa la ore în mediul online, lecțiile fiind transmise în direct, folosindu-se platforma educațională Microsoft Teams și platforma E – Study. Componența acestor grupe este postată pe platforma Microsoft Teams, în echipa corespunzătoare clasei.
2. Deschiderea anului școlar va avea loc luni, 14 septembrie 2020, și se va desfășura după un set de reguli noi:
- activitățile vor avea loc  în fiecare sală de clasă, doar cu profesorul diriginte;
- clasele a V-a și a IX-a vor veni integral la școală în spațiile celor 2 terenuri de sport și Amfiteatrul LIIS - Centric, conform programului pe care îl găsiți aici Program deschidere an școlar;
- prima grupă va începe activitatea la ora 9.00, iar cea de-a doua la 11.30, conform programului pe care îl găsiți aici  Program deschidere an școlar.
3. Chiar dacă părinții nu au acces pe teritoriul școlii, comunicarea cu ei continuă ca și până acum online, prin intermediul platformelor Microsoft Teams, E – Study, completate de alte modalități suplimentare stabilite împreună cu profesorul diriginte sau telefonic.
4. Orarul va fi publicat pe site-ul școlii (http://www.liis.ro/), luni, 14 septembrie 2020 și, de asemenea, va fi comunicat tuturor elevilor și părinților de către profesorii diriginți.
5. Măsurile care vor trebui respectate pe toată durata programului școlar, precum și în desfășurarea activităților extracurriculare, pot fi găsite în materialul atașat  Instructiuni elevi.
6. Vom asigura un mediu sigur și sănătos pentru elevii și angajații noștri, găsiți aici precizări despre normele de securitate si sanatate revizuite Norme de securitate si sanatate revizuite.
7. Principiile specifice anului acesta școlar care ne ghideaza deciziile, pot fi consultate aici. Principii care ne ghideaza deciziile
8. Repartizarea sălilor de clasă în anul școlar 2020 – 2021, poate fi consultată aici.Repartizare săli clasă
9. Sugestiile oferite de comunitatea LIIS, în urma consultărilor cu elevii, părinții și cadrele didactice pot fi consultate aici. Sugestii invatarea online
 
 

Evenimente

LIIS în presă
09:00, 18-12-2024

LIIS în... citeşte mai mult »

ÎNTÂLNIRI DE PROMOŢIE 2024
12:47, 25-07-2024

Promoția 1984 a Liceului de Informatică Iași - organizeaza întâlnirea de 40 ani de la absolvire... citeşte mai mult »

ÎNTÂLNIRI DE PROMOŢIE 2023
14:15, 25-10-2023

Promoția 1978 a Liceului de Informatică Iași - organizeaza întâlnirea de 45 ani de la absolvire... citeşte mai mult »